Concursuri Educationale

Detalii legate de concursurile educationale, gasiti AICI!




WORKSHOP-URI

Motivație prin acțiuni

“Cum să fiu motivat?” „Cum să am un randament mai bun, să elimin timpii morți?”
„Cum să am timp și de mine?” „Cum să îmi motivez echipa, familia, oamenii apropiați?” Vom răspunde la o parte din întrebări la workshop-ul “Motivație prin acțiuni”.
Ce vei afla dacă vei participa:
- ce reprezintă motivația
- cum să identifici ce te motivează
- modele motivaționale
- acțiuni practice despre cum să îți crești motivația
- mijloace de motivare a echipelor
- ce poate fi demotivant, cum să te ferești de asta Workshop-ul va fi unul dinamic, activ, fiind construit inovativ cu activități non-formale în care cadrul de învățare este în mâinile participantului. Sperăm că te-am motivat deja și te așteptăm la workshop!
Coordonator Workshop: George Adrian Oprea, trainer Outdoor360

TU ce fel de lider ești?

Leadership? Leading style? Adevărați lideri? Cu siguranță sunt numeroase teorii legate de leadership și o multitudine de exemple în acest sens. În zilele noastre leadership-ul este recunoscut ca fiind unul dintre ingredientele cheie în dezvoltarea performantă a organizațiilor. Deși la începuturi se credea că leadership-ul ține de calități înnăscute, specialiștii în leadership au dovedit faptul că abilitățile de conducere se pot dezvolta prin educație și practică, lăsând în urmă viziunea limitată a liderului definit exclisv prin calitățile sale.
Acest workshop își propune să inițieze și să pregătească participanții pentru rolul solicitant de lider, atât de important în mediul competitiv de astăzi. Sesiunea pune accent pe multe dintre abilitățile necesare unui lider: capacitatea de a-și forma o viziune, de a ști cum să gestioneze așteptările partenerilor, de a susține moralul echipei, de a gestiona riscuri, a exploata oportunități, a detecta tendințe și a construi un mediu creativ și motivant în care atât el, cât și echipa să lucreze. De asemenea, conține multe exerciții care îi încurajează pe participanți să practice abilitățile de leadership și îi învață cum să gestioneze o varietate de situații tipice și să-și descopere stilul de leadership pe care îl practică.
Coordonator Workshop: Laura Scurtu

Consilierea pentru sănătatea orală a pacientului, în farmacie

Sănătatea orală a copiilor și a întregii familii trebuie să constituie o preocupare constantă a adulților. „Ce periuță de dinți trebuie să folosesc?” „Ce trebuie să fac pentru a ajuta la prevenirea cariei dentare?” „Ce este hipersensibilitatea dentinară?” „Care este conduita de igienă orală pentru sănătatea gingiei?” Consilierea pentru sănătatea orală și îndrumarea către medicul dentist. „Care sunt opțiunile pentru o albire sigură și eficientă a dinților?”. Acestea sunt doar câteva dintre aspectele care vor fi abordate pe parcursul workshop- ului, pe care îl dorim cât mai deschis și animat, cu sfaturi și informații din experiența îndelungată în cercetarea și dezvoltarea produselor pentru sănătatea orală a companiei Colgate-Palmolive, lider mondial și local pe piața produselor de igienă orală.
Coordonator Workshop: Dr. Lacramioara Rosu Scientific Affairs Representative Colgate-Palmolive (Romania)

What’s in a name? ...a drug name? …a pharmacy name?

Workshop de branding personal şi de produs farmaceutic la care sunt aşteptaţi studenţi creativi, care vor să poată susţine la angajare abilitatea trecută în CV: “comunicare şi spirit de echipă”. Pentru înscrieri, eşti invitat să completezi fraza: “Dacă aş fi un medicament, numele meu ar fi...”, să o însoţeşti cu o scurtă argumentaţie şi să o trimiţi până pe 23 martie, împreună cu datele de contact la adresa: diana.tanase@antibiotice.ro. Alegerea este la noi:-)
Moderator: Farm. Sp. Diana Tănase – Product Manager Antibiotice

Suportul vital de bază în stopul cardiorespirator

Stopul cardiorespirator este un eveniment ce survine neaşteptat, oriunde şi oricând cu o mortalitate ridicată. Cu toate acestea, multe cazuri pot fi salvate prin aplicarea imediată a măsurilor şi protocoalelor de resuscitare cardiorespiratorie. Suportul vital de bază sau resuscitarea de bază (BLS–Basic Life Support) cuprinde principalele cunoștințe teoretice și aptitudini practice de care are nevoie orice persoană pentru a putea interveni într-o situație amenințătoare de viață, în special în stopul cardiorespirator în lipsa echipamentelor medicale. Resuscitarea cardiopulmonară precoce, efectuată fie de persoane fără pregătire medicală, fie de persoane având cunoștințe medicale, în anumite situații poate salva viața, dacă este efectuată corect și rapid. Pentru a putea acorda primul ajutor, prima condiție este recunoașterea urgenței și evaluarea rapidă a situației de la fața locului și a stării victimei. Cunoașterea manevrelor de resuscitare de bază de către persoane martor la instalarea stopului cardiorespirator este de importanță majoră întrucât stopul cardiorespirator poate fi instalat oriunde: loc public, magazine, farmacii, spital. Resuscitarea de bază presupune parcurgerea de către martorul la stopul cardiorespirator a unor etape precum: evaluarea stării de conștiență, eliberarea căilor aeriene, evaluarea respirației și a circulației. Manevrele de resuscitare de bază sunt reprezentate de efectuarea promptă și corectă a compresiunilor toracice și a ventilației artificiale. Instituirea promptă a manevrelor de resuscitare cardiorespiratorie oferă pacientului șansa supraviețuirii fără sechele postresuscitare.
Coordonator Workshop: Conf. Dr. Diana Cimpoeșu
Asist. Univ. Mihaela Dumea

Studentul farmacist pășind dincolo de granițe

Îti dorești să afli mai multe despre oportunitățile pe care le ai acum, ca student farmacist? Vrei să pășești în afara granițelor țării sau chiar ale Europei? Vrei să ai parte de o experiență complexă care să îți ofere ocazia să cunoști oameni noi, locuri noi, poate chiar o țară, o cultură nouă dar având în același timp posibilitatea de a acumula un întreg nou bagaj de cunoștiințe? În ziua de astăzi avem nenumărate posibilități care ajută la dezvoltarea noastră atât pe plan personal cât și profesional. Haideți să aflăm împreună care sunt acestea și cum putem ajunge să profităm de ele.
Coordonator Workshop: Andreea Sălăgean

CANDIDAT sau ANGAJAT? TU ce ALEGI?

Știu că vrei să lucrezi și să îți placă ce faci. Vrei să îți găsești locul repede. Te-ai întrebat câți contra-candidați ai? Te-ai întrebat ce sau cine îți poate asigura succesul într-un proces de recrutare? Poate ai deja câteva dintre raspunsuri sau poate nu… oricum ar fi, putem găsi împreuna cele mai bune soluții pentru ca TU să ai șanse mai mari. Reprezentanții firmei Servier te așteaptă la un workshop interactiv în care poți vedea lucrurile și prin ochii angajatorului.

Dosarul Medicamentului - de la întocmire până la aprobare

Niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurilor Europene. În vederea autorizării şi pentru a avea siguranţa că un medicament care ajunge la pacient nu îi poate pune acestuia sănătatea în pericol, este necesară întocmirea unui dosar complet. Pentru aceasta, începând de la compoziţia calitativă şi cantitativă, dovedite ştiinţific a fi optime exercitării efectului terapeutic dorit, continuând cu fabricaţia, controlul produsului finit, studiile de stabilitate şi finalizând cu eliberarea seriei, întregul proces trebuie supravegheat, documentat şi aprobat de către persoane calificate. După ce un medicament a primit o autorizaţie iniţială de punere pe piaţă, orice concentraţie, formă farmaceutică, cale de administrare şi formă de prezentare suplimentară, precum şi orice modificări sau extensii trebuie autorizate separat sau incluse în autorizaţia iniţială de punere pe piaţă.
Coordonator Workshop: Farm. Oana Elena Perju

Formular
Inscriere